În perioada 27 ianuarie – 18 februarie 2018, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) organizează, în 5 orașe din țară (Baia Mare, București, Alba Iulia, Constanța și Timișoara), ateliere regionale de consultare a tinerilor în cadrul celui de-al VI-lea ciclu european al dialogului structurat. Dialogul structurat este un instrument de comunicare reciprocă între tineri și decidenți în vederea implementării priorităților cooperării europene în domeniul politicilor de tineret la nivel național, regional și local și prin care este asigurată participarea tinerilor în procesul de elaborare a politicilor și strategiilor europene. În prezent, la nivel european procesul de dialog structurat se concentrează pe a identifica opiniile tinerilor ce vor sta la baza viitoarei strategii pentru tineret a Uniunii Europene. Rezultatele consultărilor cu tinerii desfășurate în anul 2018 în cadrul procesului de dialog structurat nu vor fi utilizate doar pentru influențarea deciziilor la nivel european. Acestea vor sta și la baza unor schimbări pornind de…
A fost adoptată Strategia de Tineret a județului Timiș
Marți, 19 decembrie 2017, a fost adoptată în ședința ordinară de plen a Consiliului Județean Timiș – Strategia de Tineret a județului Timiș pentru perioada 2017-2021. Strategia de Tineret a Județului Timiș este structurată în 8 domenii de intervenție, fiecare dintre acestea având un deziderat pentru anul 2021, după cum urmează: Educație – tânărului din județul Timiș să-i fie asigurat accesul la o instituție de învățământ care îndeplinește indicatorii naționali și europeni de performanță, care îndeplinește standardele de calitate europene privind: – Infrastructura – Corpul profesoral și personalul auxiliar – Serviciile educaționale, de consiliere și orientare Muncă – „fiecărui tânăr din județul Timiș să-i fie asigurat accesul la informații, să i se acorde sprijin și protecție cu privire la raporturile de muncă, dar și consiliere și training în primii pași ca angajat sau antreprenor” Incluziune socială – „ca toți actorii din mediul public, cel privat și sectorul neguvernamental să-și…
FITT a trimis către Ministerul Tineretului și Sportului propuneri pentru metodologiile de finanțare
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) a transmis Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) propuneri pentru următoarele metodologii, pornind de la versiunile în vigoare în anul 2017: Metodologia privind organizarea, funcționarea și finanțarea centrelor de tineret în cadrul Programului de centre de tineret; Metodologia pentru Concursul național/local de proiecte de tineret și pentru Concursul național de proiecte studențești; Metodologia pentru organizarea și desfășurarea de proiecte proprii. În ceea ce privește Metodologia privind organizarea, funcționarea și finanțarea centrelor de tineret în cadrul Programului de centre de tineret, FITT propune următoarele amendamente, printre altele: clarificarea definițiilor activităților de și pentru tineret; includerea, printre activitățile eligibile pentru a fi finanțate din fonduri publice în cadrul centrelor de tineret, și a schimburilor de experiență la nivel internațional; asimilarea centrelor de tineret, administrate de organizații neguvernamentale, care sunt certificate internațional în urma unui proces de evaluare de către o entitate internațională recunoscută în domeniul tineretului, cu…
FITT a premiat cele mai bune proiecte și cei mai activi voluntari la Gala Proiectelor de și pentru Tineret
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) a organizat pe 5 decembrie 2017 Gala Proiectelor de și pentru Tineret 2017, ediția a VII-a, și festivalul Time to Folk, ediția a II-a, la Casa Tineretului. Ziua de 5 decembrie a început cu Târgul ONG-urilor, unde voluntari de la diverse organizații din Timișoara și-au amenajat un stand cu elemente reprezentative pentru organizația lor. După cunoașterea organizațiilor, a început a VII-a ediție a Galei Proiectelor de și pentru Tineret 2017, un eveniment despre voluntari, proiecte și emoții. În cadrul acestui eveniment se premiază cele mai bune proiecte de tineret și studențești derulate de organizații neguvernamentale sau grupuri de inițiativă ce au avut loc în județul Timiș acest an, precum și cei mai activi voluntari, coordonatori de voluntari și cele mai active consilii ale elevilor. Această ediție îi are câștigători pe: Cel mai bun proiect de/pentru tineret desfășurat în județul Timiș în anul 2017…
Voluntaria.ro – platformă cu și despre voluntari și organizații neguvernamentale
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) lansează azi, 5 decembrie 2017, de Ziua Internațională a Voluntarilor, platforma voluntaria.ro, o facilitate online destinată voluntarilor din Timișoara, dar și organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor sau grupurilor informale din oraș. Voluntaria.ro este o platformă online interactivă prin care FITT își dorește promovarea voluntariatului, dar și crearea unei conexiuni între voluntari și organizații. Voluntarii sunt acele persoane care aleg să își ofere timpul, energia și aptitudinile pentru ceilalți, fără a aștepta vreo recompensă. Așa a apărut ideea de Voluntaria.ro, pentru a „răsplăti” și promova voluntarii și acțiunile lor, dar și activitatea organizațiilor neguvernamentale. Platforma oferă, atât voluntarilor, cât și organizațiilor, posibilitatea de a crea un cont unde își vor exprima interesele în ceea ce privește acțiunile de voluntariat, detalii despre ei și proiectele în cadrul cărora au activat, iar organizațiile neguvernamentale își vor nota istoricul proiectelor, un mesaj către voluntari, scopul organizației și numărul de membri.…
FITT celebrează Ziua Internațională a Voluntarilor alături de tineri
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) celebrează Ziua Internațională a Voluntarilor cu o serie de evenimente importante pentru comunitate timișeană, astfel: la Casa Tineretului – singurul centru de tineret din România acreditat de Consiliul Europei (și printre cele nouă astfel de centre de pe întregul continent), se va desfășura: Târgul Organizațiilor de/pentru tineret; Gala Proiectelor de și pentru Tineret; FestivalulTime to Folk. lansarea unei platforme special destinate voluntarilor și organizațiilor neguvernamentale din Timișoara. Ziua de 5 decembrie va debuta cu Târgul Organizațiilor, eveniment menit să reunească organizațiile neguvernamentale de tineret din Timișoara, în cadrul căruia acestea își vor prezenta activitatea și vor amplasa standuri în holul de la parterul Casei Tineretului, începând cu ora 13:00. După cunoașterea organizațiilor, urmează, de la ora 17:00, cea de-a VII-a ediție a Galei Proiectelor de și pentru Tineret, eveniment de tradiție al FITT, în cadrul căreia se premiază cele mai bune proiecte de și…