Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), structura care administrează Casa Tineretului din Timișoara – singurul Centru de Tineret din România certificat de Consiliul Europei (singurul din Romania și printre cele nouă de pe întregul continent), își exprimă dezacordul față de forma propusă de mai mulți senatori pentru proiectul de lege privind modificarea art. 28, alin. (1) din Legea Tinerilor nr. 350/2006, înregistrat la Senatul României sub numărul L184/2017. Deși intenția exprimată în expunerea de motive este una lăudabilă și o inițiativă legislativă în acest sens ar fi necesară, textul de lege propus se află într-o formă nefericită ce ar putea cauza sectorului de tineret mai multe probleme decât beneficii. Astfel, articolul 28, alineatul (1) din forma actuală, în vigoare, a Legii Tinerilor nr. 350/2006 se referă la obligativitatea consiliilor județene, a Consiliului General al Municipiului București și a consiliilor locale ale municipiilor reședință de județ de a constitui anual, prin…
International Erasmus+ Youth Exchange ‘Gender Equality’ in Slovenia
In perioada 29 August – 2 Septembrie a avut loc schimbul de tineri ‘Gender Equality’ din cadrul programului Erasmus+ Youth in Action, la care au luat parte 8 tineri din partea FITT din Timisoara. Proiectul a avut loc in Rakican, Slovenia, avand ca participanti tineri din alte 4 tari – Italia, Slovenia, Spania si Ungaria. Programul a avut ca scop principal intelegerea subiectului egalitatii intre genuri si problemele cu care se confrunta fiecare tara participanta in contextul cotidian. Pentru o mai buna intelegere a subiectului, fiecare dintre tarile participante au avut de pregatit, in cadrul multiplelor ateliere specifice educatiei non- formale, proiecte privind perspectiva istorica cat si actuala a subiectelor precum egalitatea intre genuri, miscarea sufragetelor, feminism, masculinism, sexism si stereotipuri.
Ne mărim echipa!
Echipa Fundației Județene pentru Tineret Timiș este în căutarea unei persoane tinere, pasionate de comunicare și marketing care își dorește să acumuleze cât mai multă experiență practică în aceste domenii. Acest job este pentru tine dacă ești: student sau absolvent al unui profil precum Comunicare și Relatii Publice sau Marketing; cu experiență în domeniu de minim 6 luni (considerăm valoroasă inclusiv experiența de voluntariat în domeniu); un bun comunicator atât în limba română cât și în engleză, scris și vorbit, cunoașterea altor limbi străine fiind un avantaj; domiciliat în Timișoara; familiarizat cu utilizarea unui program de editare foto/video (Ex: Photoshop/Illustrator, Adobe Premier/Sony Vegas, etc.); deschis – ai simțul umorului dar știi să fii și serios atunci când trebuie; implicat – ai mai participat la activități de voluntariat în alte domenii. Ce vei face? vei contribui la crearea și implementarea strategiei de comunicare (online și offline) a Fundației Județene pentru Tineret…
Ten Outstanding Young Persons – TOYP 2017
S-au deschis înscrierile pentru competiția națională Ten Outstanding Young Persons S-au deschis înscrierile pentru competiția națională care recunoaște, în fiecare an, zece persoane remarcabile din țara noastră. Organizatorul competiției TOYP, Federația Junior Chamber International România, vă invită la identificarea și recomandarea persoanelor remarcabile în cadrul competiției. Înscrierile sunt deschise până în 15 august, urmând ca ulterior să aibă loc jurizarea candidaturilor. Înscrierea în program se poate realiza de către orice persoană pe site-ul competiției, doar prin completarea formularului până în data de 15 august 2017. După această dată, un juriu specializat va selecta cei zece finaliști. În data de 16 Septembrie, JCI România va anunța cine va reprezenta România în competiția internațională de anul viitor. Candidații din cadul competiției TOYP trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care să fie cetățeni români, cu vârste între 18 și 40 de ani (intervalul de vârstă permis în cadrul…
Concurs logo Tm4EYC2020
Dacă ești pasionat de design grafic și vrei să faci parte dintre tinerii care scriu istoria modernă a Timișoarei, înscrie-te până la 5 iunie 2017, la CONCURSUL DE LOGO Timișoara – oraș candidat la titlul de “Capitală Europeană a Tineretului în anul 2020” #Tm4EYC2020 Înscrie-te, câștigă, și logo-ul tău va fi folosit, începând cu 19 iunie 2017, pentru a promova candidatura Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2020. Dacă vom primi titlul, vom afla în luna noiembrie 2017. Apoi, până în anul 2020 și mai ales atunci, toate evenimentele desfășurate pentru promovarea orașului și cele din programul efectiv de Capitală vor sta sub semnul tău. Nu trebuie să fii specialist, trebuie să fii însă creativ, foarte inspirat și să vrei să faci parte din mișcarea Timișoara – Capitală Europeană a Tineretului 2020. Dacă ești cel mai bun, vei fi recunoscut, declarat și promovat ca autor al…
Timișoara, în cursa pentru Capitala Europeană de Tineret 2020
Combaterea, prin sport, a violenței în școli și universități
Combaterea, prin sport, a violenței în școli și universități Sport for All Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) a venit cu ideea, Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și Universitatea de Vest Timișoara (UVT) s-au oferit imediat să ajute și, astfel, o mare campioană a stat de vorbă cu elevii, cu studenții și cu tinerii, în general, despre fairplay, despre incluziune socială prin sport, despre cum poți fi propriul tău campion! Conferința „Combatarea, prin sport, a violenței în școli și universități” a avut loc în data de 6 aprilie la ora 10:00, în sala A01, a Universității de Vest din Timișoara. Conferința reprezintă una dintre activitățile cheie desfășurate în cadrul proiectului internațional “Sport For All”, fiind finanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Speakerii acestei conferinței au fost: 1. Conf. Univ. Dr. Mădălin BUNOIU, Prorector al Universității de Vest Timișoara 2. Claudia GEORGESCU, Director al Federației Sportului Școlar…
Gala Premiilor Participării Publice 2017
Premiul Special pentru Tineret E mare bucurie și mândrie în rândul tinerilor din județul Timiș! Fundația Județeană pentru Tineret Timiș tocmai a primit “Premiul special pentru tineret” la Gala Premiilor Participării Publice, distincție ce ne validează munca, de la cel mai înalt nivel. “Împreună pentru Tineri” este proiectul în care am crezut cu tărie, la care am muncit, pentru care am consultat mii de tineri. E un produs prin care punem bazele Strategiei Județene pentru Tineret, iar din 30 aprilie, atunci când va fi lansat, vă veți bucura cu toții de el. Premiul a fost acordat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, la sărbătorirea celor 30 de ani de activitate, iar proiectul “Împreună pentru Tineri” este finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, Acţiunea cheie 3 – Dialog structurat. Anul acesta, motto-ul Galei Premiilor Participării Publice este “Primul aprinde lumina”. Ne e clar cine…
Erasmus+ Youth Exchange @ Krško, Slovenia
Erasmus+ Youth Exchange @ Krško, Slovenia Nowadays, more and more people and young people are concerned about their lifestyle, about their health and good habits, so they are always looking for a healthy life based on organic food and sports. The project Recipe for health: eating good food & doing some sports brought together young people from 5 countries: Romania, Slovenia, Croatia, Turkey and Germany, young people who are interested in building a healthy lifestyle. The project was held in Krsko, Slovenia. For 7 days, more than 25 young people learned in an informal way, which are the healthy products and superfood that we should use and how to create and cook this good food. They had also, the opportunity to taste traditional food from each country and share impressions, good habits and cooking traditions. The participants did sport activities, fitness, bootybarre, and they find out from specialists the…