Fundația Județeană pentru Tineret Timiș

Ten Outstanding Young Persons – TOYP 2017

Ten Outstanding Young Persons – TOYP 2017

Ten Outstanding Young Persons – TOYP 2017

S-au deschis înscrierile pentru competiția națională Ten Outstanding Young Persons

 

 

 

S-au deschis înscrierile pentru competiția națională care recunoaște, în fiecare an, zece persoane remarcabile din țara noastră.

Organizatorul competiției TOYP, Federația Junior Chamber International România, vă invită la identificarea și recomandarea persoanelor remarcabile în cadrul competiției. Înscrierile sunt deschise până în 15 august, urmând ca ulterior să aibă loc jurizarea candidaturilor.

Înscrierea în program se poate realiza de către orice persoană pe site-ul competiției, doar prin completarea formularului până în data de 15 august 2017. După această dată, un juriu specializat va selecta cei zece finaliști. În data de 16 Septembrie, JCI România va anunța cine va reprezenta România în competiția internațională de anul viitor.

Candidații din cadul competiției TOYP trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care să fie cetățeni români, cu vârste între 18 și 40 de ani (intervalul de vârstă permis în cadrul organizației JCI) și să aibă realizări excepționale în unul dintre următoarele domenii: Economie, afaceri, antreprenoriat | Politic, Juridic, Guvernamental | Academic | Cultural | Moral, protejare mediu | Protecția copiilor, pace, drepturile omului | Umanitar, voluntariat | Științific, tehnic | Auto-depășire | Inovații medicale.

Gala de premiere a celor zece finaliști pentru România, selectați de juriu, se va desfășura la Constanța, pe 7 octombrie 2017. Ceremonia, parte a programului Conferinței Naționale JCI România (5-8 Octombrie 2017) va fi un prilej de întâlnire a antreprenorilor, autorităților, voluntarilor și partenerilor implicați în susținerea valorilor românești.

Finaliștii celei de-a doua ediții din România vor fi înscriși în competiția internațională din 2018, desfășurată la Goa, India. „Este o competiție care ne oferă șansa de a face cunoscuți români cu rezultate excepționale, la nivel internațional. Anul acesta suntem foarte mândri ca România să fie pentru prima oară reprezentată în competiția internațională, de către finaliștii de anul trecut: Veronica Soare, Elena Ovreiu, Marius Bogdan Pîslariu, Theodor Matican, Dan Ștefan, Georgiana Vieru, Victor Miron, Remus Rădvan, Gabriel Ciobotaru, Marius Bud”, a arătat Florin Ioniță, coordonatorul proiectului în 2017.

“Văzând cum oameni de-o vârstă cu noi mută munții din loc, ajută, se implică, inovează, excelează, contribuie la o lume mai bună, am înțeles că și noi putem să ne depășim limitele și să fim promotorii schimbării. TOYP e mai mult decât un proiect prin care se recunoaște valoarea a zece tineri remarcabili, e un proiect prin care oamenii sunt motivați de semenii lor prin puterea exemplului. Am devenit un ambasador al proiectului pentru că am văzut în persoanele nominalizate putere, compasiune și inspirație. Ediția a doua va aduce în prim plan noi lideri, fie ca impactul să fie din ce în ce mai mare și cât mai mulți români să își găsească un model de urmat.“ a declarat Oana Radu, Președinte JCI România 2017.

Din 1983, JCI a premiat aproape 300 de persoane din 57 de națiuni. Printre persoanele premiate de-a lungul timpului se numără personalități bine cunoscute ca: John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan, Wayne Gretzky și multe altele, toate premiate înainte de vârsta de 40 și înainte de a fi atins o recunoaștere internațională. Câștigătorii selectați în cadrul competiției au continuat să reprezinte adevărate modele pentru tinerii din întreaga lume, performând în domeniile în care au fost nominalizați.

„Competiția TOYP a ajuns în România pentru prima dată anul trecut, când s-a bucurat de un real succes și un număr impresionant de înscrieri. Ne dorim ca această competiție să devină o tradiție și pentru JCI România, iar tinerii care merită recunoaștere publică pentru munca lor, să fie aplaudați și promovați.”, mai spune Oana Radu, Președinte JCI România.

Partenerii evenimentului: PRING, MKOR Consulting, Bradelette, MihaiFiloneanu.com, VOLUM, Kiwanis, Teach for Romania, American Councils, AIESEC, Leaders, BEST Bucharest, Young Initiative. Partener monitorizare presa, Klarmedia.

ETAPE ALE COMPETIȚIEI JCI TOYP
01.06 – 15.08.2017 Înscriere candidaturi și promovare candidaturi în România
16.08 – 15.09.2017 Evaluare candidaturi și jurizare
16.09.2017 – Anunțare finaliști pentru competiția JCI TOYP România
07.10.2017 – Gala de premiere JCI TOYP România, Constanța
04.2018-05.2018 Înscriere candidaturi în competiția internațională
10.2018 – Gala de premiere JCI TOYP internațional, Goa – India

________________________________________________________________________________

 

Junior Chamber Internaţional (JCI), este una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale (ONG, non-profit) din lume, având peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, persoane între 18 şi 40 ani, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul. Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2003 și este alcătuită în prezent din organizațiile locale JCI București, JCI Constanța, JCI Timișoara, JCI Cluj, JCI Brașov, JCI Iași, JCI Craiova, JCI Prahova, JCI Târgu Mureș și grupurile de inițiativă din Galați și Impact (București). Cu peste 250 de membri activi, la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități. JCI România este membră cu drepturi depline a organizației Junior Chamber Internațional.

 

PENTRU MAI MULTE INFORMAȚII:

Florin Ioniță – Coordonator proiect JCI TOYP România 2017 | [email protected] | 0723244305

Oana Radu – Președinte JCI România 2017 | [email protected] | 0728210396